Motive pentru care să participi la cursul ,,Leadership prin Inteligenţă Emoţională”

Sep 01 2016

Motive pentru care să participi la cursul ,,Leadership prin Inteligenţă Emoţională”

Primul pas spre a deveni un lider bun este să realizezi faptul că schimbarea trebuie să vină de la tine, pentru ca mai apoi echipa ta să te urmeze. Dacă mai demult pilonii principali dintr-o companie trebuiau să îşi dea seamă singuri de modul în care trebuie să se formeze, ce au de făcut şi cum să se îmbunătăţească, în prezent există numeroase medii în care ai posibilitatea de a evalua şi de a deveni schimbarea de care compania ta are nevoie. Chiar simplul fapt că te afli în acest moment aici este un prim pas în procesul dezvoltării tale. Şi cu siguranţă eşti pe drumul cel bun!

Cursul pe care noi l-am pregătit pentru tine este conceput pentru a răspunde nevoilor pe care un om din mediul business le are. Ne dorim ca tu să îţi lărgeşti orizonturile, să ajungi să faci parte dintr-o echipă motivantă şi să lucraţi împreună pentru a vă atinge ţelul comun. Exerciţiul şi învăţătura sunt cheia spre succesul unui lider, iar faptul că eşti de acord cu noi denotă că eşti la foarte mică distanţă de a află lucruri noi. Tu trebuie să îţi doreşti, iar noi îţi vom oferi răspunsuri.

De ce să participi la acest curs?

  • Îţi doreşti să devii un lider în domeniul tău şi să ajungi să ai aprecierea colegilor şi a persoanelor cu care colaborezi, pentru cunoştinţele şi abilităţile tale;
  • Doreşti să devii autentic şi original, să fii un exemplu pentru cei din jurul tău;
  • Doreşti să ai control emoţional şi să fii empatic, acestea fiind două aspecte vitale în formarea noastră ca oameni şi ca lideri;
  • Doreşti să te cunoşti pe tine însuţi foarte bine, cu părţi bune şi mai puţin bune;
  • Doreşti să afli cum putem folosi ,,poveştile” pentru ca oamenii să creadă şi mai mult în business-ul companiei şi să li se ofere o viziune mai profundă;
  • Doreşti să afli cum să-ţi asumi riscuri şi să iei decizii folosind inteligenţa emoţională;
  • Doreşti să ştii cum să creezi echipe performante şi viitori noi lideri care să te urmeze spre rezultate de invidiat.

Dacă îţi doreşti să afli mai multe despre acest curs, atunci te invităm în continuare aici

Distribuie&Like!
Hide Buttons