Despre secretele procesului de headhunting vom scrie mai multe articole in perioada urmatoare, fiind o metoda de recrutare personal pe care echipa Evolution HCC s-a specializat in ultimii ani.
În ultima perioada, schimbările de pe piața muncii, dar și creșterea gradului de competitivitate a companiilor au favorizat apariția noilor tendințe în procesul de recrutare. Astfel, s-au evidențiat foarte mult noile metode folosite de specialiștii din recrutare și anume recrutarea activă și headhunting-ul. Mijloacele clasice (anunțuri pe site-urile proprii sau portaluri de recrutare) sau recrutarea pasivă sunt încă folosite în procesul de recrutare în principal pentru pozițiile entry-level și posturile foarte puțin sau deloc specializate. Nu putem vorbi de utilizarea mijloacelor clasice atunci când se cere acoperirea unor poziții de middle management, senior, top management sau poziții cu un grad mare de specializare. În cazul acestor poziții este indicat să se recurgă la recrutarea activă, iar eficacitatea și mai mare a procesului de recrutare pentru astfel de poziții poate fi asigurată cu ajutorul unei companii specializate în headhunting.
Specialiștii preferă din ce în ce mai mult să recurgă la recrutarea activă (networking, forumuri specializate, abordare directă, firme concurente) și să nu aștepte aplicarea directă a candidaților, asigurându-se astfel de găsirea unor viitori potențiali angajați motivați și potriviți pentru o anumită companie.
Headhuntingul și-a dovedid și își dovedește eficiența în cazul pozițiilor de top management sau a experților cu anumite competențe și cunoștințe care sunt greu de atras printr-un proces de recrutare clasic. În cazul unor astfel de poziții, „vânătorii de talente” au în vizor rezultatele obținute și branding-ul personal al candidaților, folosindu-se în principal de rețeaua de contacte pe care o au sau chiar de instrumentele social media, cum ar fi LinkedIn, Facebook, Twitter și altele.
Abordarea procesului de headhunting se face într-o manieră diferită pentru cele două categorii de poziții. Astfel, în cazul pozițiilor de top management, deși vizibilitatea candidaților este mare, s-a identificat nevoia și dorința companiilor de a apela la cunoștințele de piață și rețeaua de contacte a unui specialist în headhunting. Apelând la ajutorul unui headhunter companiile se asigură atât de competența viitorului angajat, cât și de potrivirea acestuia cu cultura organizației. În concluzie, în astfel de situații headhunter-ul se asigură de găsirea unuia dintre profesioniștii în domeniu care să își demonstreze calitățile de lider și eficacitatea, în cel mai scurt timp, în cadrul noii companii.
Referitor la pozițiile foarte specializate, aici vizibilitatea candidaților este foarte mică și de aceea companiile ajung mai greu la acești candidați. Adesea, companiile iși doresc specialiști din alte companii concurente, astfel o abordare directă a candidatului de către companie poate conduce la riscul unei expuneri nedorite a viitorului potențial angajator. În astfel de cazuri s-a evidențiat plusul de valoare pe care îl aduce o companie specializată în headhunting, deoarece are capacitatea de a facilita apropierea de către un anumit candidat dorit de angajator și mai mult decât atât, poate oferi consiliere în scopul de a identifica implicarea, motivația viitorului potențial angajat și gradul de compatibilitate cu noua organizație.
Într-adevăr, un proces de headhunting presupune și niște investiții, dar este urmat de avantajul de a fi mult mai eficient în procesul de recrutare, decât în cazul în care se recurge la recrutarea tradițională. Un proces de headhunting este însoțit de avantaje pe termen lung, oferind companiei un avânt spre dezvoltare și o mai mare competitivitate pe piață.
Asadar, cel mai mare avantaj al procesului de headhunting este reprezentat de faptul ca noul angajat va avea considerabil mai putine dificultati in procesul de integrare si adaptare la noua companie, iar “investitia” facuta va fi amortizata intr-un interval scurt de timp.
Solicita o oferta de Headhunting
Intra acum in contact cu unul din specialistii HCC in recrutare activa si headhunting
„Dezvoltarea continua a mediului de lucru si adaptabilitatea la schimbarea continua este cheia spre succes si evolutie.”